Sinteză
Curtea Constituțională a României a confirmat constituționalitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2019 și a Legii nr. 224/2019, care prevăd eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru personalul din sistemul justiției. Decizia respinge excepția de neconstituționalitate, menținând calendarul de plată stabilit pentru perioada 2019-2023.
Decizia Curții Constituționale privind drepturile salariale din justiție
Curtea Constituțională a României a respins, prin Decizia nr. 520 din 23 octombrie 2025, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2019 și ale Legii nr. 224/2019, care reglementează eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru anumite categorii de personal din sistemul justiției. Decizia este definitivă și general obligatorie.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Simona Florica Nicolau și altele, în cadrul unui dosar aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești – Secția I civilă. Obiectul contestației viza eșalonarea plăților salariale restante aferente perioadei 9 aprilie 2015 - 30 iunie 2018. Conform O.U.G. nr. 3/2019, plățile au fost eșalonate pe parcursul a cinci ani, după cum urmează: 5% în 2019, 10% în 2020, 25% în 2021, 25% în 2022 și 35% în 2023. Sumele sunt actualizate cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică și beneficiază de dobânda legală remuneratorie.
Ordonanța se aplică personalului din curțile de apel, tribunale, judecătorii, precum și din instituțiile aflate sub ordonanța principală de credite a Ministerului Justiției, inclusiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și parchetele aferente. Excepție fac cei care au obținut deja plata integrală a sumelor până la data intrării în vigoare a ordonanței.
Criticile de neconstituționalitate invocate au vizat articole din Constituția României (Art. 16 alin. (1), Art. 44, Art. 61 alin. (1), Art. 115 alin. (3), Art. 41), din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Art. 14, Art. 1 din Primul Protocol adițional) și din Declarația Universală a Drepturilor Omului (Art. 23 alin. (2)). Curtea Constituțională a analizat jurisprudența proprie, a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Europene a Drepturilor Omului, concluzionând că dispozițiile contestate sunt constituționale.