Sinteză
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibilă o sesizare a Curții de Apel Craiova privind interpretarea noțiunii de „perioadă de activitate continuă” și a repausului săptămânal din Codul Muncii, într-un litigiu de muncă dintre Sindicatul „Cale Liberă Craiova — 2011” și CFR.
Înalta Curte de Casație și Justiție declară inadmisibilă o sesizare privind Codul Muncii
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), prin Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a pronunțat Decizia nr. 332 din 29 septembrie 2025, prin care a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova — Secția de litigii de muncă și asigurări sociale. Sesizarea viza interpretarea unor aspecte cruciale din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, în contextul unui litigiu de muncă.
Chestiuni de drept vizate și contextul litigiului
Chestiunile de drept supuse dezlegării, dar respinse ca inadmisibile, se refereau la definirea sintagmei „perioadă de activitate continuă” și la modul în care repausul săptămânal influențează această perioadă. Mai exact, se dorea clarificarea dacă perioada de activitate continuă se întrerupe exclusiv prin acordarea repausului săptămânal de 48 de ore consecutiv repausului zilnic de 24 de ore, sau și prin acordarea oricărei perioade de repaus care excedează repausului zilnic de 24 de ore corespunzător unei ture de 12 ore.
Aceste întrebări au apărut în Dosarul nr. 5.559/63/2021, unde Sindicatul „Cale Liberă Craiova — 2011” a acționat în judecată Compania Națională de Căi Ferate „CFR” — S.A., Sucursala Regională Căi Ferate Craiova. Obiectul acțiunii era plata unor drepturi salariale, respectiv un spor de 190% din salariul de bază (sau diferența de 90%) pentru orele de muncă prestate în zilele de sâmbătă și duminică, în perioadele de activitate continuă în care nu s-a acordat repausul săptămânal, pentru perioada 30.08.2018-31.12.2021. Suma solicitată în apel era de 33.370 lei, incluzând sporul, dobânda penalizatoare și actualizarea cu indicele de inflație.
Baza legală a respingerii
Decizia ÎCCJ de respingere a fost fundamentată pe art. 521 din Codul de procedură civilă. Dispozițiile legale vizate de sesizare erau art. 137 alin. (1) și (4) raportate la art. 113 și art. 115 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii.