Sinteză
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins o sesizare privind termenul de prescripție pentru executarea silită a sultei din partaj, motivând că problema nu este nouă și necesită un recurs în interesul legii pentru unificarea practicii judiciare.
Chestiunea de drept supusă dezlegării
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a fost sesizată de Tribunalul București cu privire la interpretarea articolului 706 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă. Chestiunea centrală a fost dacă termenul de prescripție de 10 ani se aplică și în cazul executării silite a sumelor datorate cu titlu de sultă, stabilite printr-o hotărâre de partaj. Această problemă a generat o practică judiciară neunitară la nivel național, cu opinii împărțite între instanțe privind aplicarea termenului de 3 ani sau de 10 ani.
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție
Prin Decizia nr. 262 din 23 iunie 2025, ÎCCJ a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată. Motivul principal al respingerii a fost lipsa condiției noutății chestiunii de drept. Curtea a constatat că există deja o divergență consistentă și de durată în jurisprudență pe această temă, ceea ce indică faptul că mecanismul adecvat pentru unificarea practicii judiciare este recursul în interesul legii, și nu procedura hotărârii prealabile. Decizia este obligatorie conform art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Context și implicații
Problema termenului de prescripție pentru sulta rezultată din partaj a fost dezbătută intens, inclusiv la întâlniri ale președinților secțiilor civile ale ÎCCJ și curților de apel, unde majoritatea a înclinat spre termenul de 10 ani. Cu toate acestea, existența a zeci de hotărâri judecătorești contradictorii a subliniat necesitatea unei clarificări. Prin această decizie, ÎCCJ nu a tranșat pe fond chestiunea termenului de prescripție, ci a indicat calea procedurală corectă pentru rezolvarea acestei neuniformități.