Sinteză
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibilă o sesizare privind interpretarea Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, referitoare la acordarea sumelor compensatorii în cazul diminuării salariilor nete ca urmare a plafonării sporurilor la 30% din fondul de salarii. Decizia menține incertitudinea juridică pentru angajații din sistemul public afectați.
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție privind Salarizarea Publică
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), prin Decizia nr. 308 din 15 septembrie 2025, a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploiești – Secția I civilă. Sesizarea viza dezlegarea unei chestiuni de drept referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor articolului 38 alineatul (6^1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Contextul Chestiunii de Drept
Chestiunea de drept se referea la posibilitatea acordării unor sume compensatorii în situația în care diminuarea veniturilor salariale nete este o consecință a aplicării articolului 25 din aceeași Legea-cadru nr. 153/2017. Articolul 25 stabilește că suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor acordate cumulat nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază pe total buget pentru fiecare ordonator de credite.
Litigiul de fond a implicat personal auxiliar de specialitate și personal conex din cadrul Curții de Apel Ploiești și Tribunalului Prahova, care solicitau plata unor sume compensatorii pentru diferențele de venit net apărute după 1 octombrie 2018. Această diminuare a survenit în urma unei decizii a președintelui Curții de Apel Ploiești, care a plafonat sporurile la 40% din salariul de bază brut lunar, pentru a se încadra în plafonul de 30% al totalului sporurilor pe total fond de salarii, conform articolului 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.
Argumentele și Decizia ÎCCJ
Instanța de trimitere (Curtea de Apel Ploiești) a considerat că la stabilirea veniturilor salariale nete trebuie avute în vedere dispozițiile articolului 25, iar teza referitoare la faptul că suma compensatorie nu se ia în calcul la determinarea limitei de 30% se referă la o etapă ulterioară. Cu toate acestea, Înalta Curte a respins sesizarea ca inadmisibilă, fără a se pronunța pe fondul interpretării, menținând astfel o practică judiciară neuniformă la nivel național pe această chestiune. Decizia este obligatorie conform Codului de procedură civilă.