Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 248/2025 privind pensiile de serviciu

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a pronunțat Decizia nr. 248 din 23 iunie 2025, prin care a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Vâlcea – Secția I civilă în Dosarul nr. 1.927/90/2024.

Obiectul sesizării

Sesizarea viza interpretarea unei chestiuni de drept referitoare la pensiile de serviciu, mai exact dacă o pensie de serviciu, stabilită inițial în baza Legii nr. 217/2008 (pentru personalul Curții de Conturi), revizuită ulterior conform OUG nr. 59/2011 și Legii nr. 119/2010 (cu reducerea la cuantumul unei pensii de asigurări sociale din sistemul public), și apoi „restabilită” printr-o hotărâre judecătorească, trebuie considerată o „pensie de care reclamantul beneficiază în temeiul unei hotărâri judecătorești” în sensul art. 51 alin. (17) din Legea nr. 94/1992, și dacă este exceptată de la actualizarea cuantumului conform art. 51 alin. (10) din aceeași lege.

Motivele reținute de ÎCCJ

ÎCCJ a constatat că, deși primele două condiții de admisibilitate a sesizării (existența unei cauze în curs de judecată și încadrarea în domeniul de aplicare al OUG nr. 62/2024) sunt îndeplinite, nu este îndeplinită condiția existenței unei chestiuni de drept care să necesite o lămurire de principiu.

Curtea a reținut că noțiunea de „chestiune de drept” implică o problemă juridică reală și veritabilă, care să prezinte o dificultate suficient de mare pentru a justifica intervenția instanței supreme în scopul unificării practicii judiciare. În cazul de față, instanța de trimitere nu a argumentat dificultatea interpretării dispozițiilor art. 51 alin. (17) din Legea nr. 94/1992.

S-a subliniat că este atribuția exclusivă a instanței de judecată să stabilească dacă o pensie se încadrează în noțiunea de „pensie de serviciu stabilită în temeiul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile”. Această operațiune logică-juridică nu prezintă o dificultate suficient de mare pentru a justifica intervenția ÎCCJ printr-o hotărâre prealabilă.

De asemenea, ÎCCJ a făcut trimitere la jurisprudența sa anterioară (Decizia nr. 32 din 14 mai 2018), care a respins o sesizare similară, concluzionând că problema modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 51 alin. (17) din Legea nr. 94/1992 nu prezintă un grad de dificultate ridicat. Practica judiciară este considerată unitară în această privință.

Curtea Constituțională, în Decizia nr. 145 din 16 martie 2022, a reținut că prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești, instanța nu face decât să analizeze legalitatea și temeinicia deciziei de pensie emise de casa de pensii, fără a se transforma în emitentul acestei decizii. Astfel, menținerea în plată a unei pensii de serviciu stabilite inițial nu justifică un tratament diferențiat ulterior.

Concluzie

În concluzie, ÎCCJ a decis că dispozițiile legale supuse analizei sunt clare și univoce, iar sesizarea a fost formulată deficitar, nefiind compatibilă cu mecanismul de unificare a hotărârii prealabile. Decizia este obligatorie conform art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.